Imbalsamarea este procedeul medical care are ca si scop, prezervarea corpului persoanei decedate din momentul decesului pana la funeralii, oferindu-i astfel un aspect cat mai natural.
Imbalsamarea se efectueaza dupa eliberarea certificatului constatator de deces, cat si a avizulului DSP, pentru a oferi celor indoliati posibilitatea de a fi cat mai mult alaturi de persoana pierduta. In urma acestei proceduri se elibereaza certificatul de imbalsamare, document ce este obligatoriu pentru transportarea sicriului si depunerea acestuia la capela.
Imbalsamarea este efectuata de catre personal calificat in acest sens. Imediat dupa aceasta procedura, urmeaza toaletarea si cosmetizarea trupului precum si imbracarea acestuia si asezarea in sicriu.
Cosmetizare: Dupa datini si dupa obiceiurile religioase, corpul va fi pregatit pentru ultimul drum. Prin urmare, aceasta presupune spalarea, imbracarea cu haine noi sau curate, cat si cosmetizarea.
Cu ajutorul experientei noastre, va vom fi de un real ajutor in momentele de maxima intensitate, atunci cand deciziile trebuie luate imediat.
Tanatopraxie: Desfasuram activitatea de tanatopraxie intr-un cadru legal respectiv in spatii special amenajate, laboratoare corect utilate conform normelor europene, mentinand respect fata de decedat si de familie.
Prin rezultatele obtinute reda persoanei decedate aspectul demn ce permite familiei si celor apropiati sa pastreze imaginea vie a celui indragit. In acelasi timp se castiga timp pentru organizarea in cele mai mici detalii a ceremoniei de inmormantare si a transportului de corp in caz de nevoie.
Conform legii 102/2014
Constanta, Strada Bărăganului 19
+40 241 544 344
+40 720 803 370
+40 720 803 370
office@funerareconstanta.ro
Constanta, TH. Burada.Nr. 38
+40 241 544 341
+40 724 552 454
+40 724 552 454
office@funerareconstanta.ro
Tulcea, Eternitatii, Nr. 1
+40 240 532 423
+40 746 113 890
+40 746 113 890
office@funerareconstanta.ro